Raporturile juridice din sportul românesc sunt și ele afectate ca urmarea pandemiei generate de virusul Covid-19. Existența unui cadru legislativ relativ sumar în dreptul sportului (Legea Educației Fizice și a Sportului 69/2000; HG 1447/2017 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă) cât și lipsa unei situații similare anterioară în această ramură nouă a dreptului au generat o serie de măsuri neunitare la nivelul sportului românesc cât și numeroase probleme juridice pe care îmi propun să le analizez în lucrarea de față.
Introdus prin Ordonanța de Urgență nr. 38/2017 care a modificat Legea Educației Fizice și a Sportului nr. 69/2000, contractul de activitate sportivă a înlocuit convenția civilă în raporturile dintre structurile sportive și sportivii de performanță. Măsura a fost întreprinsă pe de-o parte pentru a se crea un cadru legislativ special destinat sportivilor, iar pe de altă parte pentru a diferenția natura juridică a contractului civil față de raportul de muncă, deoarece la nivelul instanțelor de judecată din țară convenția civilă era recalificată deseori în contract de muncă, chiar dacă voința părților era neechivocă în sensul de a încheia un contract civil. Cu dilema naturii juridice a contractului de activitate sportivă ne întâlnim și în prezent, la trei ani distanță de la modificarea Legii 69/2000, însă această problematică va face obiectul unui alt studiu de caz.
Contractul specific activității sportive a fost reglementat prin Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 631/890/2017, unde se menționează că fiecare contract de activitate sportivă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu elementele prevăzute în modelul-cadru anexat. Părțile au dreptul de a introduce clauze specifice, negociate, doar la punctul VIII.
Practic contractul de activitate sportivă este un contract sui-generis deoarece nu poate fi încadrat în tiparul unui contract de muncă și nici în cel al convenției civile. Regimul special atribuit contractului sportiv s-a remarcat și prin Ordonanța de Urgență nr. 30/2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 231 pe data de 21 martie 2020. Articolul XV alin. (2) al Ordonanței nr. 30/2020 reglementează șomajul tehnic pe timpul stării de urgență generată de pandemia virusului Covid-19 în sensul de a acorda participanților la activitate sportivă prevăzuți la art. 67 indice 1 alin. (1) literele a-c (sportivi, antrenori, medici, asistenți medicali, maseuri, kinetoterapeuți și cercetători) o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salariului mediu brut în cuantum de 5.429 lei conform art. 15 al Legii nr. 6/2020. Cu alte cuvinte, șomajul tehnic este plafonat de către legiuitor la suma de 4.071,75 lei, iar indemnizația nu este supusă impozitării. La această concluzie ajungem din analiza per a contrario a articolului XV din Ordonanța nr. 30/2020, alineatul (3) specificând că doar indemnizația prevăzută la alineatul (1), acordată altor profesioniști, este supusă impozitării nu și cea prevăzută la alineatul (2), acordată participanților la activitatea sportivă.
Textul legislativ prevede că participanții la activitatea sportivă vor beneficia de indemnizația în cuantum de 75% doar pe timpul suspendării temporare a contractului de activitate sportivă din inițiativa structurii sportive. Se înțelege că structura sportivă este obligată să suspende temporar efectele contractului de activitate sportivă ca sportivii să beneficieze de indemnizație, însă o primă întrebare care se pune este dacă structura sportivă dispune de posibilitatea suspendării raporturilor juridice chiar dacă prerogativa nu este inclusă printre clauzele imperative din Ordinul MTS nr. 631/890/2017. De asemenea, în practică este foarte puțin probabil ca părțile să fi introdus această prerogativă în cadrul punctul VIII al actului juridic.
Trebuie precizat că ipoteza suspendării se aplică doar acolo unde federațiile de resort nu au încheiat sezonul 2019/2020 (fotbal, handbal, baschet, etc). Incidența altor instituții de drept o regăsim în situația voleiului unde Federația Română de Volei a decis să încheie sezonul 2019/2020 și să desemneze echipele campioane aspect ce a echivalat cu o reziliere a tuturor contractelor de activitate sportivă încheiate între participanții la activitatea sportivă și structurile sportive din voleiul românesc.
Plecând de la problematica suspendării contractului de activitate sportivă, voi analiza situațiile juridice, atât teoretice cât și practice, pe care le putem întâmpina în această perioadă.
A. Cum a afectat instituirea stării de urgență desfășurarea activității sportive în România
Pentru a putea oferi un răspuns temeinic la prima situație expusă, trebuie să analizăm modul în care instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prin Decretul Președintelui Klaus Iohannis publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 16.03.2020, a afectat desfășurarea activității sportive.
În baza Decretului, Ministerul Afacerilor Interne a emis Ordonanța Militară nr. 1 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 219/18.03.2020 și a stabilit prin art. 2 suspendarea tuturor activităților sportive realizate în spații închise pe perioada stării de urgență. Măsura a intrat în vigoare la ora 00:00 a zilei de 20.03.2020, iar din acel moment niciun participant la activitatea sportivă respectiv structură sportivă nu a mai putut desfășura antrenamente în sălile de sport de pe teritoriul României.
Ca urmare a acestei măsuri, majoritatea federațiilor de pe teritoriul țării (fotbal, handbal, baschet, rugby, atletism, dans sportiv, etc) au decis suspendarea competițiilor până când situația va permite reluarea lor. Doar Federația Română de Volei, prin hotărârea nr. 31 a Consiliului Director din 18.03.20201, a decis “închiderea Campionatului Național div. A1 (masc +fem) ediția 2019/2020” cu consecința omologării clasamentului din momentul luării deciziei, în timp ce ediția 2019/2020 a eșalonului secund de volei s-a suspendat până când situația va permite reluarea ei.
a) Suspendarea contractului de activitate sportivă. Prerogativă exclusivă a structurii sportive ce operează ope legis. Un drept potestativ sau o obligație impusă de lege?
Raportat la elementele obiective prezentate, faptul că sportivii nu mai pot presta activitatea fizică în spațiu închis, iar structura sportivă nu poate asigura condițiile optime pentru ca sportivii să desfășoare activitatea, considerăm că opțiunea de a suspenda contractul de activitate sportivă este oferită de OUG nr. 30/2020 la art. XV alin. (2) al Ordonanței. Prin urmare această prerogativă funcționează ope legis independent de existența expresă a unei clauze de suspendare în contractul de activitate sportivă.
Odată lămurită originea prerogativei, trebuie să observăm dacă aceasta este o obligație sau un drept potestativ al structurii sportive. Din analiza textului Ordonanței nu rezultă că structurile sportive sunt obligate să suspende contractul de activitate sportivă ca o măsură imperativă pe timpul stării de urgență, ci doar pentru ca participanți să poată beneficia de șomajul tehnic oferit de către Guvern.
Prin urmare consider că suspendarea contractului de activitate sportivă este un drept potestativ al structurii sportive. Existența stării de urgență sau suspendarea competițiilor nu împiedică structura sportivă să achite integral remunerația participantului la activitatea sportivă, dacă consideră oportun. O asemenea decizie a structurii sportive poate fi justificată cu precădere în sporturile de echipă unde managementul clubului consideră că participantul la activitatea sportivă este indispensabil echipei și își dorește prelungirea contractului de activitate sportivă pe perioada stagiunii 2020/2021, iar o asemenea conduită ar spori șansele structurii de a obține semnătura sportivului/antrenorului și pentru următorul sezon.
B. Remediile contractului de activitate sportivă pe perioada stării de urgență în România
O altă problemă juridică de care s-au lovit atât participanții la activitatea sportivă, dar și structurile sportive sunt remediile pe care cele două părți le au ca urmare a efectelor generate de decretarea stării de urgență în România.
a) Încetarea contractului de activitate sportivă – Caz fortuit ori de forță majoră?
În practică întâlnim trei situații în care s-a decis încetarea contractelor de activitate sportivă: (i) ca urmare a hotărârii nr. 31 a Consiliului Director din 18.03.2020 a Federației Române de Volei; (ii) ca urmare a voinței unilaterale a structurii sportive; (iii) prin acordul de voință dintre structura sportivă și participantul la activitatea sportivă;
i. Încetarea contractelor ca urmare a hotărârii FRV
Singura federație de resort, după cunoștințele mele, care a decis încetarea ediției 2019/2020 a campionatului național este Federația Română de Volei. Inițial, pe 11.03.2020 forul național luase decizia de a suspenda toate competițiile, până la data de 31.03.2020, ca urmare a “pericolului epidemiologic pe care-l reprezintă virusul Covid-19”2. Hotărârea de suspendare a fost practic înlocuită de decizia din 18.03.2020, însă motivul care a stat la baza încetării campionatului nu este precizat prin intermediul actului oficial ci neoficial, printr-o declarație a președintelui Gheorghe Vișan. Acesta a justificat măsura datorită incertitudinii citez “nu mai puteam prelungi mult starea de incertitudine (…) starea de urgență se întindea până în aprilie, ce rost mai avea să așteptăm?”3
Efectul de domino a fost resimțit de participanții la activitatea sportivă volei ale căror contracte au fost încetate de către structurile sportive, cu plata remunerației până în momentul încetării. S-a menționat ca temei legal art. 1.577 al Codului Civil anume imposibilitatea totală și definitivă a unei obligații contractuale importante.
Motivul invocat de structura sportivă, art. 1.577 Cod Civil, se circumscrie cazului fortuit, astfel cum rezultă din analiza alineatului (1) al textului de cod “atunci când imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație contractuală importantă, contractul este desființat de plin drept și fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit”.
Conform Ordinului MTS care stabilește modelul cadru al contractului de activitate sportivă, în articolul II se definește obiectul obligației, activitatea sportivă depusă de către participant pentru structura sportivă, într-un sezon competițional, în schimbul remunerației. Participantul la activitatea sportivă este creditorul structurii sportive în ceea ce privește remunerația, iar structura sportivă este creditorul obligației corelative a participantului, anume obligația de a depune activitate sportivă într-un sezon competițional.
Cazul fortuit este reglementat de art. 1.351 alin. (3) Cod Civil fiind considerat “un eveniment care nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs”. Cazul fortuit descrie o cauză străină care se concretizează într-un eveniment imprevizibil și irezistibil, însă consider că hotărârea Federației Române de Volei nu se poate încadra în acest tipar din moment ce decizia a fost luată voluntar de către Consiliul Director, entitate care a decis, în mod arbitrar, încetarea primei ligi respectiv suspendarea eșalonului secund.
Consider că participantul la activitatea sportivă ar putea promova cu succes o acțiune în răspundere delictuală, pentru repararea prejudiciului, împotriva autorității care a decis prematur încetarea sezonului competițional 2019/2020, dacă aceasta nu poate justifica în mod obiectiv o cauză exoneratoare de răspundere.
Nici invocarea unui caz de forță majoră nu ar putea, în opinia mea, înlătura răspunderea delictuală a FRV deoarece situația generată de pandemia Covid-19 nu se circumscrie în totalitate condițiilor prevăzute de art. 1.351 alin (2) Cod Civil.
Într-adevăr evenimentul pandemic este extern, imprevizibil și inevitabil, însă nu îndeplinește criteriul de a fi absolut invincibil. Consider că irezistibilitatea trebuie să fie apreciată in concreto deoarece apariția unei pandemii este diferită, ca acte de exercitare în timp, față de existența unei tornade, a unui cutremur, uragan sau a unor inundații, evenimente a căror efecte se produc imediat și ireversibil. Putem lua exemplul unui cutremur în urma căruia clădirile sunt afectate, iar activitatea sportivă nu se mai poate desfășura datorită lipsei unei săli de sport. Efectele evenimentului extern, imprevizibil și inevitabil ale cutremurului au fost consumate în mod integral în timp ce efectele unei pandemii nu sunt previzibile sau observabile și nu se pot consuma într-un moment scurt din punct de vedere temporal. Prin urmare, putem vorbi de existența unei imposibilități temporare de executare a obligațiilor contractuale, deoarece este vorba de un contract cu executare succesivă a cărui dată de executare nu este un element esențial. La această concluzie a ajuns și literatura de specialitate franceză în cazul unei neexecutări temporare “forța majoră nu exonerează debitorul de obligațiile sale decât pe durata în care îl împiedică să dea, sau să facă ceea ce s-a obligat”4. Tocmai de aceea și legiuitorul român, prin art. XV alin. (2) al OUG nr. 30/2020, a stabilit posibilitatea suspendării contractului de activitate sportivă pe perioada temporară a stării de urgență.
De asemenea, pentru a putea opera clauza exoneratoare de răspundere, forța majoră trebuie să fie totală, aspect ce nu poate fi reținut din analiza hotărârii nr. 31 din 18.03.2020. Observăm că la punctul 2 se hotărăște “închiderea Campionatului Național div. A1 (masc+fem) ediția 2019/2020”, însă la punctul 5 suspendarea campionatului din eșalonul secund “ediția 2019/2020 a Campionatului Național div. A2 să fie reluată când situația o va permite”.
Chiar dacă, ipotetic, FRV ar dovedi existența unui caz de forță majoră, caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, consider că tot nu ar putea justifica măsura din moment ce art. 1.634 alin. (3) Cod Civil prevede că atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
Consider că nu există o justificare temeinică pentru care Consiliul Director al FRV a hotărât “închiderea” Campionatului Național A1, cât timp a avut la dispoziție măsura rezonabilă a suspendării, astfel cum a procedat cu eșalonul inferior.
Prin această decizie forul românesc a privat participanții la activitate sportivă cel puțin de drepturile conferite prin OUG nr. 30/2020 respectiv indemnizația șomajului tehnic pe timpul stării de urgență.
ii. Încetarea contractelor ca urmare a voinței unilaterale a structurii sportive
Această situație se analizează doar raportat la contractele de activitate sportivă unde activitatea rămuri sportive a fost suspendată de către federația de profil. Unele structuri au decis să nu aplice OUG nr. 30/2020 ci să rezilieze unilateral contractele cu participanții la activitatea sportivă invocând incertitudini privind pandemia Covid-19.
Consider că o astfel de conduită este nelegală, deoarece nu își găsește un temei în contractul de activitate sportivă atât timp cât prin contractul-cadru, la art. VII. punctul e) se reglementează denunțarea unilaterală doar cu notificarea prealabilă a celeilalte părți. Termenul de notificare este diferit de la caz la caz, însă în practică cel mai des întâlnit este termenul de 90 de zile. Între momentul notificării rezilierii și termenul convenit de părți până în ziua în care rezilierea își produce efectele, relațiile contractuale se derulează precum au fost convenite în contractul de activitate sportivă
Prin urmare, dacă structura sportivă optează pentru denunțarea unilaterală a contractului, aceasta este nevoită să respecte termenul stabilit, de 90 de zile în cazul nostru, și să achite integral remunerația participantului în acea perioadă.
iii. Încetarea contractelor prin acord de voință
Unele structuri sportive au optat pentru încetarea contractului pe sezonul 2019/2020 prin acordul scris al părților. Deseori acordul rezidă în concesii din partea ambelor părți, de tipul: achitarea integrală a remunerației pe luna martie 2020 în schimbul renunțării participantului la remunerație pe lunile aprilie și mai.
O astfel de înțelegere poate fi oportună pentru participanții la activitatea sportivă a căror remunerație este considerabil mai mare decât indemnizația de 4.071,75 lei acordată de Guvernul României pe perioada stării de urgență.
Persoanele ale căror remunerații se află sub plafonul prevăzut de legiuitor ar putea constata, în cazul prelungirii stării de urgență, că ar fi obținut o sumă mai mare de bani din plata la zi alături de indemnizația din momentul suspendării contractului de activitate sportivă, decât au obținut din achitarea remunerației integral pe luna martie.
b) Suspendarea contractului – Imposibilitatea încetării prin ajungerea la termen
Măsura șomajului tehnic acordată participanților la activitatea sportivă a fost anunțată de Guvernul României de miercuri, 18.03.2020, însă OUG nr. 30/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial trei zile mai târziu, sâmbătă 21.03.2020.
Participanții la activitatea sportivă au fost notificați cu privire la suspendarea raporturilor juridice doar săptămâna următoare publicării OUG nr. 30/2020. Unele notificări precizau că măsura se aplică retroactiv, din momentul instituirii stării de urgență. Această interpretare nu poate opera în mod legal deoarece manifestarea de voință produce efecte din momentul exercitării acesteia și doar pentru viitor. Prin urmare, consider că structurile sportive sunt nevoite se achite remunerația agreată de părți până în momentul notificării suspendării, iar din acel moment se aplică art. XVI al OUG nr. 30/2020.
Pe perioada suspendării, astfel cum am precizat supra, se va acorda indemnizația plafonată la suma de 4.071,75 lei aspect ce generează o serie de probleme participanților la activitate sportivă a căror cheltuieli cu cazarea (chirii), utilități, transport sau masă au fost incluse în cadrul remunerației. Această măsură este impusă, fără a exista loc de negociere, de către unele structuri sportive care nu pot deconta în mod legal cheltuielile cu cazarea, transportul, utilitățile sau masa sportivilor și preferă să includă în remunerația contractului de activitate sportivă și alte cheltuieli care trebuie asigurate participantului. Ca urmare a plafonării remunerației, pe perioada stării de urgență participantul la activitatea sportivă se vede forțat de împrejurări să asigure din propriul patrimoniu cheltuielile disimulate de către structura sportivă. Consider că în astfel de cazuri structura sportivă trebuie să avanseze aceste cheltuieli, în caz contrar participantul la activitatea sportivă poate promova cu succes o acțiune în răspundere contractuală a structurii sportive, dovedind caracterul simulat al convenției.
Se mai pune problema care este situația juridică a contractelor de activitate sportivă după ce starea de urgență sfârșește, iar cauza de suspendare încetează. În ceea ce mă privește, consider că un contract de activitate sportivă nu poate înceta prin ajungere la termen, în perioada suspendării cauzate de instituirea stării de urgență. De exemplu, un act juridic a cărui perioadă contractuală a fost stabilită de părți până la data de 10.04.2020 nu poate înceta la această dată cât timp starea de urgență nu a încetat. Suspendarea este o măsură totală ce se aplică tuturor prevederilor convenite, inclusiv duratei contractuale stabilite la art. III conform modelului cadru.
Consider că durata unui contract de activitate sportivă se prelungește automat cu perioada în care raporturile juridice dintre părți au fost suspendate. În spiritul acestui argument sunt prevederile art. 1.634 alin. (3) Cod Civil “atunci când imposibilitatea este temporară executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare”.
După ce situația va permite ridicarea restricțiilor stabilite prin Decretul Președintelui Klaus Iohannis din 16.03.2020 precum reluarea activităților sportive în spațiile închise, suspendarea va înceta. Prin urmare, efectele contractelor de activitate sportivă se vor relua pentru o perioadă egală cu perioada contractuală rămasă din ziua momentului suspendării, fără a se lua în calcul timpul scurs în perioada în care contractul a fost suspendat.
În final, sunt conștient că pe lângă cele expuse în prezenta lucrare mai există o serie de variabile care nu pot fi anticipate și depind de evoluția pandemiei respectiv de deciziile pe care autoritățile centrale sau federațiile de resort le vor impune în următoarea perioadă, dar toate acestea vor face obiectul unui studiu viitor.
1 https://www.frvolei.ro/index/2020/2_CD/Hotarari%20C.D.%2031.pdf
2 https://www.frvolei.ro/index/2020/1_FRV/Suspendare%20Competitii.PDF
4 În acest sens a se vedea: P. Malaurie, L. Aynes. P. Stoffel-Munch, Droit Civil: Les obligations, Ediția a 3-a, Ed. Defrenois, Paris, par. 960;