Pandemia COVID-19 ce a afectat fenomenul baschetbalistic la nivelul întregului mapamond este acea excepție pe care o regăsești redactată cu litere mici în nota de subsol a unei cărți de drept civil și peste care treci rapid fără să o analizezi în profunzime deoarece șansele să se aplice într-o viață de om sunt infime.
Doar atunci când te lovești de această excepție realizezi că aplicabilitatea ei va fi interpretată în zeci de moduri diferite deoarece nu mai există o situație asemănătoare pe care ai putea să o folosești drept exemplu. Iar atunci apar o serie de întrebări legitime. Cea mai întâlnită întrebare din sport, la nivel mondial, este “ce se va întâmpla cu raporturile juridice dintre sportivi și structurile sportive ca urmare a pandemiei COVID-19?”
Această întrebare a fost ridicată atât de către reprezentanții structurilor sportive cât și de către sportivii de performanță fără a se ajunge la un consens general aplicabil. O parte din structurile sportive au dorit să rezilieze contractele cu plata la zi a remunerațiilor, o altă parte a negociat o cale de mijloc, iar un număr relativ redus de structuri au rămas în expectativă fără a lua o decizie concretă.
În anul 2007 Federația Internațională de Baschet a creat un tribunal independent denumit FAT (FIBA Arbitral Tribunal), iar patru ani mai târziu numele a fost modificat în BAT (Basketball Arbitral Tribunal) pentru a sugera independența față de forul mondial1. Motivul care determinat FIBA să se implice în crearea unui tribunal a fost redat de instabilitatea existentă în lumea baschetului din acel moment. În absența unui cadru legislativ unitar, unele structuri sportive aveau tendința să nu respecte înțelegerile contractuale dintre părți invocând anumite legi naționale imperative, deși conținutul acestor legi cât și incidența lor era necunoscută jucătorilor, antrenorilor sau agenților. De asemenea, structurile sportive mizau pe faptul că un litigiu local ar putea dura ani de zile, aspect ce i-a descurajat pe participanții la activitatea sportivă să acționeze în judecată structurile sportive prin intermediul tribunalelor locale. FIBA a considerat că aceste două criterii, lipsa cunoștințelor juridice locale ale participanților la activitatea sportivă respectiv complexitatea unui litigiu într-o țară străină, contribuie la existența unui avantaj nejustificat al structurilor sportive, iar credibilitatea raporturilor juridice din baschet ar avea de suferit dacă acest avantaj nejustificat ar persista. Pentru a restabili echilibrul de forțe între participanții la activitatea sportivă și structurile sportive, FIBA s-a implicat și a creat un mecanism juridic eficient pentru a soluționa raporturile juridice litigioase dintre părți. Sediu a fost ales în Elveția, la Geneva, datorită legislației speciale elvețiene din domeniul dreptul privat internațional, ce oferă flexibilitate unui astfel de mecanism juridic2. Avocatul german Dr. Dirk-Reiner Martens, cel care a pus bazele de funcționare ale tribunalului arbitral, a subliniat faptul că “BAT nu este un tribunal construit pentru a ajuta jucătorii ci un tribunal proiectat pentru a ajuta ambele părți să vadă contractele respectate întocmai”. La 13 ani distanță de la inaugurare BAT s-a dovedit a fi o unealtă extrem de utilizată de către participanții la activitatea sportivă soluționând peste 1000 de cauze.
În 2007 scopul Tribunalului Arbitral Baschetbalistic a fost de a reda echilibrul între structurile sportive de baschet și participanții la activitatea sportivă. Având în vedere problemele de actualitate cu care se confruntă lumea baschetbalistică, președintele BAT alături de vice-președinte și arbitri au luat decizia să se implice din nou și să stabilească o serie de principii generale pentru a veni în sprijinul structurilor sportive și participanților la activitatea sportivă în încercarea lor de a găsi un echilibru în raporturile juridice ca urmare a pandemiei COVID-19.
Trebuie menționat faptul că Tribunalul Arbitral Baschetbalistic nu judecă cauzele dintre părți în baza unor legi sau a unui Cod Civil, ci în baza echității conform principiului ex aequo et bono. De-a lungul timpului, prin intermediul motivării cauzelor soluționate, BAT a stabilit o serie de principii care se aplică în mod general tuturor cauzelor ce ajung pe rolul tribunalului arbitral. Acest sistem se aseamănă, însă nu se confundă, cu sistemul judiciar de common law (precedentul judiciar). Deoarece nicio speță precedentă nu putea fi analizată pentru a anticipa modul de soluționare a unui litigiu derivat ca urmare a pandemiei COVID-19, membrii BAT au considerat că este necesar stabilirea unor principii generale care vor fi puse la dispoziția tuturor celor implicați în fenomenul baschetbalistic prin intermediul unor recomandări.
Pe data de 20.04.2020 Tribunalul Arbitral Baschetbalistic a emis o serie de recomandări pe care mi-am propus să le analizez în următoarele paragrafe3. Principalul scop al recomandărilor, din punctul meu de vedere, este a încuraja părțile să găsească o soluție de mijloc și de a evita un eventual litigiu care nu ar fi benefic niciunei părți în aceste vremuri dificile.
Se evidențiază natura temporară, pe durata suspendării sezonului până în momentul reluării sau până în momentul încetării sezonului, a recomandărilor ce țintesc consecințele generate de suspendarea sau încetarea campionatelor locale ca urmare a pandemiei. Recomandările incorporează o serie de principii care se modelează în funcție de situația publică medicală din fiecare stat. Se mai precizează că aceste recomandări sunt un consens agreat de către toți membrii BAT, dar nu afectează libertatea de decizie a fiecărui arbitru într-un anumit dosar respectiv că aceste recomandări nu modifică Regulile BAT și pot fi ajustate în funcție de anumite circumstanțe relevante. Cu alte cuvinte, BAT nu a vrut să edicteze o serie de directive imperative deoarece până în momentul actual nimeni nu poate susține că deține o formulă matematică prin care să poată aplica echitatea indiferent de circumstanțele particulare a unui caz. Prin urmare, fiecare caz va fi apreciat individual conform “schiței” creionate prin intermediul recomandărilor, aspect ce ne oferă o oarecare predictibilitate a stabilirii unei măsuri de mijloc.
Un alt aspect relevant este faptul că principiile BAT se aplică doar în cazul impreviziunii cauzate de pandemia COVID-19. Dacă părțile au tranzacționat ulterior apariției pandemiei ori au semnat un nou contract de activitate sportivă în această perioadă, tribunalul arbitral consideră că și-au asumat existența consecințelor provocate de pandemia COVID-19, iar în cazul lor se vor aplica principiile standard BAT. Prin urmare un jucător de baschet care și-a reziliat de comun acord contractul de activitate sportivă cu o structură sportivă nu se poate adresa tribunalului arbitral pentru a beneficia de o situație juridică mai favorabilă acestuia decât cea convenită prin reziliere.
Mai departe, arbitrii BAT precizează că înțelegerile contractuale amiabile între părți sunt preferate pentru a rezolva disputele juridice generate ca urmare a pandemiei COVID-19. Atât structurile sportive cât și jucătorii au obligația de a negocia cu bună credință aspectele contractuale pentru a ajunge la un consens. Lipsa unor negocieri, în cazul în care se va ajunge la un litigiu în fața BAT, va atrage consecințe negative părții care nu a respectat această obligație în ceea ce privesc costurile arbitrale. De exemplu, un jucător care nu a dorit să negocieze o reziliere de comun acord și acționează în judecată un club la tribunalul arbitral nu va primi în totalitate cheltuielile de judecată pe care le solicită, chiar dacă va câștiga sumele solicitate în proporție de 100%.
Dacă un contract conține o clauză precum “garantat integral” sau “no-cut”, acest aspect nu se traduce în sensul ca doar clubul va trebui să suporte riscurile economice generate de pandemia COVID-19. BAT nu consideră echitabil ca o singură parte să suporte aceste riscuri, în lipsa unei clauze concrete care să prevadă o astfel de situație. Deși este greu de crezut că un contract de activitate sportivă poate conține o clauză care reglementează în mod concret situația cu care ne confruntăm, arbitrii BAT susțin că dacă totuși această ipoteză există, ei vor respecta clauza convenită de către părți în măsura în care aceasta nu alocă un risc considerat total inechitabil. Un exemplu în acest sens ar fi o clauză inserată într-un contract care prevede că în cazul unei pandemii, clubul va suporta riscurile contractului în proporție de 100%. În acest caz, BAT va fi nevoită să aplice clauza prevăzută de părți, însă conform jurisprudenței va considera efectele alocării riscului ca fiind inechitabile și o va reduce, în opinia mea, într-un procent de 10-20% în favoarea clubului sau mai mult, in funcție de circumstanțe.
Un principiu important enunțat de către tribunalul arbitral este faptul că un contract nu poate fi considerat reziliat automat ca urmare a apariției pandemiei COVID-19. De asemenea, pandemia nu acordă temei legal unei părți de a rezilia unilateral un contract de activitate sportivă.
Dacă un contract a fost reziliat anterior apariției pandemiei, partea care este acționată în judecată nu poate argumenta în mod temeinic că oricum contractul ar fi fost afectat de către pandemie, fiind aplicabilă în acest sens jurisprudența constantă a BAT și nu prezentele principii tranzitorii. În același sens, când se va calcula prejudiciul suferit de către un jucător ca urmare a rezilierii unilaterale a unul contract de către club nu se va lua în calcul impactul ipotetic pe care pandemia l-ar fi putut avea asupra contractului dacă și-ar fi urmat cursul normal. În cazul în care un club ar putea demonstra că rezilierea a avut o legătură cu pandemia COVID-19, BAT ar putea acorda o facilitate clubului în sensul de a stabili scadența datoriilor către sportiv la începutul sezonului competițional următor 2020/2021 (Septembrie – Octombrie 2020).
În situația în care un campionat se va relua, iar ulterior se va desfășura după data care, teoretic, trebuia să se încheie, în acest caz contractele dintre structuri sportive și jucători/antrenori își prelungesc automat efectele până la data ultimului meci din respectivul sezon. Această situație nu se aplică dacă un contract dintre părți specifică în mod expres o dată de încetare (de exemplu un contract temporar a unui jucător care este transferat doar pentru a înlocui un coechipier accidentat timp de o lună/două luni de zile) sau dacă durata contractuală este redactată fără echivoc în sensul de a înceta înainte de finalul sezonului, ori dacă ar fi o situație total inechitabilă.
O altă situație ipotetică este cea în care sezonul se reia ulterior perioadei de suspendare, însă unul dintre jucătorii/antrenorii menționați în paragraful precedent a intrat în raporturi contractuale cu un alt club, iar cele două perioade contractuale se suprapun. În acest caz excepțional nu se va considera că sportivul a semnat două contracte valabile în același timp, iar BAT recomandă o mediere între structurile sportive pentru a se rezolva problema într-un mod proporțional și echitabil.
Cel mai important aspect al recomandărilor se regăsește la capitolul VI intitulat “Efecte asupra obligațiilor contractuale asumate de către cluburi”. Acest capitol reglementează obligațiile pe care structurile sportive și jucătorii ar trebui să le respecte pentru a se ajunge la o soluție echitabilă.
Pe timpul perioadei de suspendare se consideră că structurile sportive sunt nevoite să asigure în continuare facilități sportivilor precum asigurare medicală, mâncare, mașină, apartament și cheltuieli de apartament sub condiția ca sportivul să facă dovada că este dependent de aceste necesități, să se folosească cu bună credință de ele respectiv să fie o măsură proporțională.
Bonusurile îndeplinite înainte de suspendarea contractului sunt datorate în continuare, însă maturitatea (scadența) lor este modificată, conform BAT, pentru începutul sezonului următor 2020/2021 (Septembrie – Octombrie 2020). Niciun bonus nu se va acorda pentru poziția ocupată de către club în competițiile naționale sau internaționale care au fost suspendate/încheiate, dacă sezonul nu a fost reluat și finalizat pe parchet.
BAT consideră just și echitabil ca remunerațiile jucătorilor să fie achitate pe parcursul suspendării campionatelor cu mențiunea că structurile sportive au dreptul să le reducă în funcție de contractul lunar pe care un jucător/antrenor îl deține. Primii 2.500 de euro vor fi reduși între 0-20%, adică cu maxim 500 EUR. Orice sumă peste 2.500 de euro va putea fi redusă cu 50%, însă procentul va putea fi mai mare sau mai mic, în funcție de anumite criterii.
Aceste criterii non-exhaustive au fost stabilite de către arbitrii BAT după cum urmează: (a) în principiu remunerațiile mai mici vor fi reduse într-o proporție mai mică decât remunerațiile mari; (b) se va ține cont de situația financiară a clubului ca urmare a pandemiei COVID-19; (c) în funcție de aspectele individuale ale fiecărui jucător, numărul de persoane care depind de veniturile acestuia, persoanele pe care le au în grijă; (d) dacă au existat negocieri între părți în prealabil, iar clubul a acționat cu bună credință. Buna credință este prezumată a nu exista în cazurile în care structurile sportive nu au tratat toate cazurile în mod similar – de exemplu dacă acordă un procent mai mic de reducere a remunerației unui jucător local față de reducerea remunerației unui jucător străin; (e) aplicarea principiului proporționalității – în particular cum dovedește clubul că va folosi lichiditățile salvate ca urmare a reducerii remunerației. Pentru ca aceste criterii să fie aplicabile părțile sunt nevoite să le demonstreze in concreto, cu documente justificative.
O remunerație datorată jucătorului pentru reluarea campionatului peste perioada sa teoretică de desfășurare va putea fi redusă deoarece veniturile clubului în acea perioadă sunt mult mai mici decât în perioada unui sezon normal. În orice caz, reducerea trebuie să fie mai mică decât cea aplicată pe parcursul suspendării contractului și nu poate depăși 50%.
Remunerația care a devenit scadentă după perioada de suspendare a contractului este datorată în integralitate de către club și nu poate fi redusă. Cu toate acestea, scadența a 50% din această sumă poate fi mutată pentru începutul sezonului următor (Septembrie – Octombrie 2020) dacă clubul dovedește că această măsură este necesară pentru a evita insolvența. Prin urmare dacă durata contractuală a unui contract de activitate sportivă se prelungește după încetarea suspendării contractuale, suma aferentă acestei perioade va trebui achitată în mod integral.
Conform principiilor BAT, structurile sportive sunt obligate să acționeze cu diligență față de drepturile sportivilor și a antrenorilor aflați sub contract. În particular, structurile sportive au o obligație de rezultat în sensul de a aplica pentru ajutorul financiar oferit într-o anumită jurisdicție, de exemplu șomajul tehnic în România, pentru a diminua consecințele pandemiei COVID-19 față de jucători și antrenori. O nerespectare a acestei obligații va fi luată în considerare când se va calcula procentul de diminuare a remunerației unui jucător/antrenor.
Pe perioada suspendării contractelor obligațiile jucătorilor vor fi de asemenea suspendate cu excepția celor care pot fi îndeplinite conform normelor de sănătate publică dintr-un anume stat. Sportivii sunt obligați să se mențină în formă și sănătoși pe perioada pandemiei, conform posibilităților din fiecare țară și să participe la toate activitățile structurii sportive care sunt permise (întâlniri prin videoconferință, interviuri, antrenamente personale prin videoconferință etc).
În final, BAT precizează că deși recomandările privesc relațiile contractuale dintre sportivi/antrenori și structuri, principiile vor fi aplicate în același sens în cazul relațiilor contractuale dintre alți actori (agenți și structuri) în măsura în care se consideră a fi adecvate.
Toate aceste interpretări sunt aplicabile doar în cazul în care o persoană apelează la jurisdicția BAT. Remediile juridice pot fi diferite în cazul în care este aplicabilă legislația românească într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată din România, dar instanțele naționale pot să se inspire din aceste linii directoare.
1 E. HASLER, Yearbook of International Sports Arbitration 2015 – Chapter 6: The Basketball Arbitral Tribunal-An Overview of Its Process and Decisions, T.M.C. Asser Press 2015, Hague, pag. 111;
2 H. RADKE, Basketball Arbitral Tribunal (BAT) as a ‘lawmaker’: the creation of global standards of basketball contracts through consistent arbitral decision-making, Volume 19, T.M.C. Asser Press 2019, Hague, pag. 59;
3 https://www.fiba.basketball/documents/bat/covid-19-guidelines.pdf
