Do not wait: the time will never be ‘just right’. Start where you stand, and work whatever tools you may have at your command and better tools will be found as you go along.

– George Herbert

 

RAUL CELMARE

Sportul a făcut parte din viața mea încă de la cele mai fragede vârste, prin practicarea diverselor ramuri sau urmărirea celor mai importante competiții. Sportul mi-a oferit cele mai prețioase lecții despre ce înseamnă ambiția, determinarea, munca în echipă, succesul, dar și eșecul.

Îmi amintesc că încă de mic copil am crescut într-o ambianță sportivă de unde nu lipsea, zilnic, celebrul ziar Prosport coordonat de Ovidiu Ioanițoaia.

Din perspectiva profesională, în perioada 2014-2018 am urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babes-Bolyai – Cluj-Napoca. Am absolvit facultatea cu lucrarea de licență „Instituția Avocatului Poporului. Propuneri de lege ferenda” la materia Drept Constituțional, coordonată de către Conf. univ. dr. Radu Chiriță. În anul 2019 am susținut examenul de primire în profesia de avocat și am devenit membru al Baroului Cluj, iar în anul 2021 am dobândit calitatea de avocat definitiv. În perioada 2019-2021 am urmat cursurile programului de masterat „Guvernanță Europeană” din cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai – Cluj-Napoca.

După un timp îndelungat în care am fost un simplu spectator al ramurilor sportive îndrăgite, am acceptat provocarea lansată de către colegii de la Gherdan și Asociații de a mă implica total în domeniul sportiv, în calitatea de avocat.


Echipa noastră
Sabin Gherdan avatar image

Sabin Gherdan

Avocat Partner
Ioan Vlad - Gherdan Associates avatar

Ioan Vlad

Avocat Partner

Călina Tejan

Avocat Colaborator
EXPERTIZĂ

Expertiza noastră cuprinde o arie vastă a dreptului sportiv, de la asistarea clienților în cadrul înființării unei structuri sportive și până la reprezentarea în fața celei mai înalte curți de arbitraj sportiv.

AFLĂ CUM TE PUTEM AJUTA

Echipa noastră de avocați este pregătită să vă asiste în problemele pe care le întâmpinați. Ne puteți contacta pe mail sau în cazuri urgente la telefon.

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

Societatea noastră de avocatură specializată în dreptul sportului Gherdan și Asociații, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Oana…

dreptul sportului

În luna februarie a anului 2024, Judecătoria Cluj-Napoca s-a pronunțat definitiv într-o speță ce a vizat un litigiu de dreptul…

Basketball Arbitral Tribunal cu sediul în Geneva, Elveția, a anunțat printr-un comunicat oficial că a implementat în cadrul regulilor sale…