Tribunalul Ilfov s-a pronunțat recent într-o speță interesantă din perspectiva raportului juridic existent între agentul de jucători și un jucător de fotbal, în cadrul dreptul sportiv român.
Instanța de judecată a fost chemată să se pronunțe, inter alia, dacă (1) un fotbalist ce practică sportul de performanță este considerat un consumator în sensul Legii nr. 193/2000 sau un profesionist; (2) dacă un agent de jucători nelicențiat în România poate încheia contracte de intermediere; (3) dacă un regulament specific al Federației Române de Fotbal poate impune instituirea unei condiții speciale pentru desfășurarea activității de agent sportiv; sau (4) dacă un jucător poate fi indus în eroare cu privire la neîndeplinirea calității de agent acreditat prin încheierea unui contract de reprezentare cu un agent nelicențiat în România.
Litigiu de pe rolul Tribunalului Ilfov a vizat raportul contractual dintre Anamaria Reghecampf și Dennis Man. Mai exact, sportivul de performanță a semnat, la data de 04.09.2016, un contract de intermediere valabil pe o durată de cinci ani cu agentul de jucători în cadrul căruia s-a instituit o clauză de exclusivitate în favoarea agentului referitoare la negocierea și încheierea viitoarelor contracte sportive ale jucătorului. De asemenea, părțile au instituit o clauză penală în valoare de 350.000 euro în cazul în care una dintre ele nu respectă prevederile contractului de intermediere. Deoarece jucătorul a încheiat un contract sportiv cu o echipă profesionistă prin intermediul unui alt agent de jucători, Anamaria Reghecampf a solicitat obligarea acestuia la plata clauzei penale.
Prin Sentința Civilă nr. 1566/2022 pronunțată la data de 26.05.2022, Tribunaul Ilfov a admis în parte cererea agentului și l-a obligat pe sportiv la plata clauzei penale în cuantum de 350.000 euro fiind de părere că (1) jucătorul ce desfășoară o activitate liberară nu poate fi considerat consumator, iar astfel nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 193/2000; (2) în general, legea nu interzice încheierea unui contract de intermediere între un agent nelicențiat și un jucător profesionist; prin urmare (3) jucătorul nu poate fi indus în eroare cu privire la neîndeplinirea calității de agent licențiat în România.
În ceea ce ne privește, nu suntem de acord cu raționamentul instanței de fond referitor la faptul că legea nu interzice încheierea contractelor de intermediere între agenți neacreditați și sportivi. Considerăm că inclusiv Codul Civil instituie o derogare în sensul aplicabilității legii speciale (art. 2.097 alin. 2), chiar dacă aceasta este reglementată în cadrul articolului referitor la remunerația intermediarului. Fiecare Federație Internațională de Resort, inclusiv cea de fotbal, a stabilit un regulament cu privire la intermediari, iar dobândirea calității de agent acreditat/licențiat este o condiție necesară pentru a putea desfășura activitatea în mod legal. Această condiție a fost implementată inclusiv pentru a asigura un anumit profesionalism și o specializare a agenților în ramura sportivă în care activează, iar unele federații au impus inclusiv absolvirea unui examen pentru dobândirea calității de agent.
Sentința Civilă poate fi lecturată în următoarele paragrafe. Apelul se va judeca de către Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.03.2021 sub nr. 770/93/2021 reclamanta A.I.R în contradictoriu cu pârâtul D.M. în temeiul dispoziţiilor art. 192 CPC a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei obligarea pârâtului D.M. la plata sumei de 350.000 de euro cu titlu de penalitate în temeiul art. 5 din Contractul nr. 5 încheiat la data de 04.09.2016 ca urmare a nerespectării clauzei de exclusivitate şi a obligaţiilor negative de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alti agenti şi a obligatiei de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absenţa reclamantei.Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii în cuantum de 9, 25% an, calculate până la data efectuării plăţii si la suportarea chetuielilor de judecată avansate de reclamantă în vederea soluţionării prezentei cauze.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 04.09.2016 între reclamantă, în calitate de mandatar/intermediar şi D.M. în calitate de client a fost încheiat contractul de reprezentare nr. 5 pentru o perioadă de 60 de luni, în vigoare de la data de 04.09.2016 până la data de 04.09.2021.
Prin acest contract ( art. 3) părţile au convenit ca drepturile de reprezentare să fie acordate în exclusivitate reclamantei, agent de jucători si de asemenea s-a obligat conform art. 4.2 la dispoz. art. 4.2 să respecte clauza de exclusivitate prevăzută la art. 3 din prezentul contract: să nu semneze în perioada 04.09.2016-04.09.2021 contracte similare cu alti agenti, chiar dacă nu sunt urmate de transferuri sau legitimari la alte cluburi; să nu poarte negocieri pe cont propriu sau prin alti agenti, cu alte cluburi legate de eventuale transferuri sau legitimări ale clientului la aceaste cluburi; să nu încheie contracte cu alte cluburi în absenta agentului.
De asemenea prin art. 5 din contract părţile au convenit si asupra sancţiunii aplicabile în cazul încălcării clauzei de exclusivitate respectiv: „ În cazul în care oricare dintre părţi va denunţa unilateral contractul sau nu va respecta oricare dintre clauzele prezentului contract, va plăti celeilalte părţi o penalitate în sumă de 350.000 de euro. Plata se va face în termen de 10 zile de la data constatării încălcării prezentei clauze. Constatarea încălcării acestei clauze nu are efect asupra obligaţiei de remunerare a agentului de jucători”.
La data de 26.01.2021 în timp ce purta negocieri pentru pârât cu mai multe cluburi de fotbal pentru realizarea unui transfer printre care si Parma Calcio 1913, a aflat prin intermediul presei scrise si audiovizuale, că pârâtul se angajase în negocieri cu unul dintre aceste cluburi, anume Parma Calcio 1913 prin intermediul unui alt agent.
Reclamanta a arătat că a încercat să îl consilieze cu rivire la această situaţie însă a fost monosilabic si a evitat dialogul pe această temă. Astfel, a arătat că singura cale de comunicare au fost discuţiile cu tatal acestuia, de la care a aflat că pârâtul ar fi semnat o hârtie valabilă 2 zile si /sau pânp la înregistrarea transferului lui D.M. la Parma Calcio 1913 iar pe toată durata discuţiei era asigurată că ei lucrează în continuare cu reclamanta.
Totodată, reclamanta a menţionat că a fost cea care a contactat Parma în vederea realizării transferului pârâtului si a lucrat ## acest transfer cu mai multe luni înainte ca acesta să fie mediatizat. Jucătorul a avut cunoştinţă de acest aspect si a informat-o astfel şi de pretenţiile financiare pe care le are de la noul club si a solicitat să încerce să obţină cât mai multe dintre acestea.
Întrucât pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, încălcând inclusiv clauza de exclusivitate stipulată în contract prin acordarea mandatului de reprezentare unei alte persoane pe perioada valabilităţii Contractului încheiat cu reclamanta si nu a achitat în termenul prevăzut penalitatea stipulată, s-a văzut nevoită să formuleze prezenta acţiune.
Cu privire la neexacutarea contractuală a obligaţiilor negative mai sus arătate, a arătat că pârâtul este de drept în întârziere iar debitorul contractual răspunde pentru prejudiciul cauzat care a fost prevăzut încă de la momentul încheierii contractului si cuantificat la suma de 350.000 de euro pentru care plata era datorata în maximum 10 zile de la data constatării încălcării clauzei.
Mai mult, a arătat că termenul de 10 zile s-a împlinit la data de 08.02.2021, reclamanta aflând despre încheierea contractului cu Parma Calcio 1913 încă din ziua semnării, anume 29.01.2021.
Cu privire la neexecutarea acestei obligaţii, a solicitat instanţei să constate că pârâtul datorează daune moratorii sub forma dobânzii penalizatoare legale, conform art. 1535 din Codul civil raportat la art. 1 alin. 3 din Ordonanţa 13/2011.
Pentru stabilirea cuantumului dobânzii penalizatoare, a solicitat instanţei să aibă în vedere calitatea de profesionisti a părţilor contractante, ce au acţionat în calitate de jucător, respectiv de intermediar/agent de jucători în sensul legii nr. 69/2000 respectiv a regulamentelor FRF incidente.
Faţă de aceste aspecte, a solicitat stabilirea dobânzii penalizatoare legale la 9, 25% pe an, prin raportare la stabilirea ratei dobânzii legale la 1, 25% conform art. 3 al. 2.1 din Ordonanţa 13/2011 raportat la Circulara nr. 2/15.01.2021 emisă de BNR si publicată în MOf nr. 49.15.01.2021.
Reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce urmează să se pronunţe, acordarea de daune moratorii calculate până la data plăţii efective de către pârât.
În ceea ce priveste cheltuielile de judecată întreprinse de reclamantă, în temeiul art. 453 CPC a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocatial.
Pentru toate aceste argumente prezentate, a solicitat obligarea pârâtului A.I.P. în temeiul dispoziţiilor art. 192 CPC a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei obligarea pârâtului D.M. la plata sumei de 350.000 de euro cu titlu de penalitate în temeiul art. 5 din Contractul de reprezentare nr. 5 încheiat la data de 04.09.2016 ca urmare a nerespectării clauzei de exclusivitate şi a obligaţiilor negative de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alti agenti şi a obligatiei de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absenţa reclamantei.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor moratorii în cuantum de 9, 25% an, calculate până la data efectuării plăţii si la suportarea chetuielilor de judecată avansate de reclamantă în vederea soluţionării prezentei cauze.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 192 CPC, art. 1350 Cod civil precum si celelalte dispoziţii menţionate în cuprinsul prezentei.
La data de 24.06.2021 pârâtul D.M. a formulat întampinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a înţeles să invoce excepţia procesuală a insuficientei timbrari a cererii raportată la petitul 2 al acţiunii introductive în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionisti, aferentă creanţei pretinse, având în vedere că reclamanta nu a cuantificat această sumă în vederea timbrării potrivit art. 2 şi art. 3 din OUG nr. 80/2013.
La data contractului nr. 5 din 04.09.2016 pârâtul D.M. nu avea calitatea de profesionist ci dimpotrivă, de consumator, actul fiind încheiat tocmai pentru a deveni profesionist, caz in care se aplică dispoziţiile art. 1-4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionistu si consumatori, agentul acţionând ca profesionist, iar pârâtul în calitate de consumator.
Totodată, a menţionat că reclamanta nu precizează natura juridică a contractului exhibat si nu motivează în drept răspunderea contractuală decât în materia teoriei generale a obligaţiilor, fără a indica temeiul juridic al contractului special invocat, lăsând acest lucru la intuiţia pârâtului şi la aprecierea instanţei, motiv pentru care şi-a rezervat dreptul de a răspunde prin întâmpinare sau cereri si de a solicita noi probe ulterior eliminării acestei incertitudini premeditate.
Mai mult, a precizat că contractul este afectat de următoarele clauze de ineficacitate, pe care a înteles să le invoce pe cale de excepţie, respectiv: – nulitatea determinată de lipsa capacităţii speciale de folosinţ a reclamantei A.I.P. întrucât la data contractului, reclamanta nu avea calitatea specială de agent pentru încheierea unui contract de intermediere ca agent al unui jucător profesionist de fotbal ceruta de reglementările naţionale în vigoare;
– nulitatea determinată de vicierea consimţământului pârâtului D.M. acesta fiind suprins prin dol în condiţiile art. 1214 şi urm. Cod civil;
– nulitatea determinată de caracterul ilicit al obiectului contractului încheiat între părţi si care ar putea produce efecte juridice;- nulitatea determinat de caracterul ilicit al caluzei contractului generat de struinţa reclamantei de menţinere a pârâtului într-un contract care încalcă reglementările privind statutul si transferul jucătorilor de fotbal si de asemenea lipsa contraprestaţiei reclamantei corelative clauzei penale de exclusivitate reprezintă o clauză abuzivă prin caracterul ei leonin;
– nulitatea determinată de lipsa formei impuse pentru contractele de acest gen prevăzuta de RST JF.
În ceea ce priveste petitul al doilea prin care reclamanta A.I.P. a solicitat plata dobânzii penalizatoare remuneratorii a arătat că pretenţia este neîntemeiată întrucât răspunderea contractuală pentru neexecutarea contractului nu poate fi antrenată, iar caracterul accesoriu al acestei pretenţii nu poate exista în lipsa eficacităţii clauzei penale.
Totodată, a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca efect al căderii în pretenţii a reclamantei.
Cu privire la probele solicitate de reclamantă, a solicitat respingerea cererii de probe cu extrase de presă si conversaţii WhatsApp nefiind indicate tezele probatorii şi nici caracterul lor legal, necesar, util si pertinent, potrivit art. 255 CPC.
Pârâtul a precizat că se opune cererii probei cu înscrisuri supliementare solicitata de reclamanta privind un presupus contract al acestuia cu o entitate numită Prima Calcio 1913 fără a se indica ce persoană si ce atribute de identificare sunt aduse în discuţie protrivit principiului disponibilităţii din procedura civilă.
În drept, a invocat dispoz. art. 205 si urm. CPC si toate textele de lege invocate în cuprinsul întâmpinării.
Pe cale de cerere reconvenţională, a solicitat constatarea nulităţii contractului nr, 5/04.09.2016 încheiat cu viclenie din partea reclamantei-pârâte ulterior semnării de către pârât a acordului cu clubul FCSB la acel moment denumit FC Steaua Bucuresti, după cum urmează:
-nulitatea determinată de lipsa capacităţii speciale de folosinţă a reclamantei A.I.P.
-nulitatea dterminată de vicierea consimâământului pârâtului D.M. acesta fiind surprins prin dol;
-nulitatea determinată de caracterul ilicit al obiectului contractului încheiat între părţi şi care ar putea produce efecte juridice;
– nulitatea determinată de caracterul ilicit al clauzei contractului generat de stăruinţa reclamantei de menţinere a pârâtului într-un contract care încalcă reglementările prividn statutul si transferul jucătorilor de fotbal;
-nulitatea determinată de lipsa formei impuse pentru contractele de acest gen.
Totodată, a solicitat constatarea nulităţii următoarelor clauze din contractul nr. 5/04.09.2016 respectiv:
-clauza abuzivă 2 alin. 1 privind obligatia personală a jucătorului de a plăti nemijlocit remuneratia agentului, clauză nenegociată( art. 4 din legea nr. 193/2000) şi care încalcă principiul exercitării cu bună credinţă a obligaţiilor precum si al libertăţii contractuale;
– clauza abuzivă alin. 1 litera a privind obligatia jucătorului de a plăti agentului o remunartie- comision de 10 % din salariul său de bază net, anticipat plăţii salariului aferent unui contract de muncă neîncheiat încă, clauză nenegociată( art. 4 din legea nr. 193/2000) si care încalcă principiul relativităţii efectelor contractuluu, fiind şi lipsită de contraperstaţie;
– clauza abuzivă 3 privind exclusivitatea intermedierii contractului viitor de muncă al jucătorului pe o perioadă de 60 de luni, clauză nenegociată care încalcă dreptul la muncă şi principiul libertăţii contractuale si subsecvent anularea acestei clauze determină şi nulitatea iremediabilă a clauzei penale abuzive, nenegociate si excesive care plasează viitorul angajat în stare de veritabilă scalvie faţă de intermediar.
Subsecvent, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară anulării contractului/clauzelor abuzive amintite si restituirea sumei de 17.500 lei plătită necuvenit reclamantei sub rezerva recalculării în urma unei expertize contabile care să stabilească suma plătită, eventuala sumă cuvenită potrivit normelor legale pentru activitatea pretins prestată de aceasta precum si eventualele diferente de restituit din partea intermediarului.
În dovedirea cererii reconveţionale, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martori pentru dovedirea faptelor părţilor şi a situaţiilor invocate. Îndeosebi a datei şi locului încheierii contractului cu pârâtul-reclamant, proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte, verificarea registrelor reclamantei-pârâte în temeiul art. 280, 293 şi 295 CPC, relaţii de la ANAF privitoare la sumele încasate de reclamanta-pârâta, relaţii de la Federatia Romana de Fotbal cu privire la deţinerea de către reclamantă a calităţii de intermediar de jucători, expertiza contabilă si orice alte probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească.
În drept, a invocat dispoz. art. 209 si urm. CPC si toate textele de lege invocate în cuprinsul întâmpinării si cererii reconvenţionale.
La data de 26.10.2021 reclamanta-pârâta A.I.P. a formulat răspuns la întampinarea formulată de pârâtul-reclamant prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârât si a apărărilor pe fondul cauzei invocate de acesta, ca neîntemeiate si respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
În ceea ce priveste cererea reconvenţională, a solicitat instanţei să constate că contractul a fost încheiat în conformitate cu prevederile art. 2.096 Cod civil si respectă toate condiţiile impuse de aceste prevederi atât în ceea ce priveste forma cât si fondul.
Cu privire la probele solicitate de pârât, a solicitat respingerea administrării probatoriului solicitat de către acesta.
În drept, a invocat dispoz. art. 201 alin. 2 CPC, precum si celelalte dispoziţii menţionate în cuprinsul prezentei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În fapt, între reclamanta-pârâtă A.I.P., în calitate de mandatar/intermediar și pârâtul-reclamant D.M., în calitate de client/jucător de fotbal s-a încheiat un contract de reprezentare înregistrat sub nr. 5 din 04.09.2016 pe o durată de 60 de luni în vigoare de la data de 04.09.2016 până la data de 04.09.2021 (f. 9-10 vol. I), contractul fiind semnat și însușit de ambele părți prin semnătură.
Potrivit art. 3 din contract, drepturile de reprezentare au fost acordate agentului de jucători (reclamantei A.I.R) în exclusivitate. Totodată, potrivit art. 4.2 pârâtul-reclamant-reclamant s-a obligat printre altele: să respecte clauza de exclusivitate prevăzută în art. 3 din contract; să nu semneze în perioada 04.09.2016-04.09.2021 contracte similare cu alți agenți, chiar dacă nu sunt urmate de transferuri sau legitimări la alte cluburi; să nu poarte negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți, cu alte cluburi legate de eventuale transferuri sau legitimări și să nu încheie noi contracte cu alte cluburi”.
De asemenea, Tribunalul reține că părțile au prevăzut în contract și sancțiuni în cazul nerespectării oricărei clauze contractuale și anume: art. 5 din Contract prevede faptul că în cazul în care oricare dintre părți va denunța unilateral contractul sau nu va respecta oricare dintre clauzele contractuale va plăti celeilalte părți o penalitate în sumă de 350.000 euro.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar potrivit dispozițiilor art. 1350 C. civ., (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat; (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii; (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Potrivit conversațiilor whatsapp depuse de reclamanta-pârâtă, se constată că pârâtul-reclamant și-a încălcat obligațiile contractuale în sensul că s-a angajat în negocieri și a acceptat să semneze un contract de mandat, valabil pe 2 zile (f. 33,43 vol. I).
În acest sens, Tribunalul reține că pârâtul-reclamant și-a încălcat obligațiile contractuale în sensul că deși avea obligația contractuală de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți și de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absența reclamantei, acesta s-a angajat în negocieri și a încheiat un nou contract cu Palma 1913, la care evoluează de la începutul lunii februarie 2021.
Pârâtul-reclamant și-a asumat la art. 3 din contract o obligație „de a nu face”, pe care a încălcat-o prin semnarea contractului cu Parma 1913, astfel că, urmare a încălcării clauzei de exclusivitate, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul-reclamant datorând despăgubiri.
În ceea ce privește lipsa capacităţii de folosință a reclamantei A.I.P., invocată de pârât prin întâmpinare, instanța constată că potrivit înscrisurilor depuse de aceasta la dosarul cauzei (f. 84-94,107-116), reclamanta-pârâtă avea calitatea de intermediar (jucători și cluburi) la Asociația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite la momentul semnării contractului de reprezentare, astfel că aceasta avea potrivit Codului civil, toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.
Mai mult decât atât, chiar în lipsa unei calităţi de intermediar acreditat, părţile pot încheia contracte civile de intermediere, acestea nefiind interzise de lege.
În ceea ce privește vicierea consimțământului prin dol, instanța constată că și această apărare este neîntemeiată.
Privitor la consimțământul părților, potrivit art. 1204 C. civ. acesta trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, iar potrivit art. 1026 C. civ., consimțământul este viciat atunci când este dat în eroare, surprins prin dol, smuls prin violență sau în caz de leziune.
Totodată, potrivit art. 1214 alin. (1) C. civ., (1) Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Așadar, dolul este acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat sau l-ar fi încheiat în alte condiții.
Doctrina şi practica apreciază că dolul, atât în forma sa comisivă, cât şi în cea omisivă, trebuie să fie comis cu intenţie, adică una dintre părţi să întrebuinţeze mijloace dolosive, „frauduloase” sau să omită anumite împrejurări relevante, „în mod fraudulos”.
Aşadar, nu există dol, dacă împrejurarea pretins ascunsă era cunoscută de cealaltă parte, soluția justificându-se pe considerentul că dolul, ca viciu de consimțământ, este o eroare provocată, or, prin ipoteză, partea a încheiat actul în cunoștință de cauză, deci fără a fi în eroare.
Alin. (4) al art. 1214 C. civ. prevede faptul că „dolul nu se presupune”. Fiind un fapt juridic stricto sensu, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii.
În primul rând, instanța remarcă faptul că pârâtul-reclamant a semnat personal contractul astfel că a luat la cunoștință de cuprinsul său și clauzele acestuia.
Deși pârâtul-reclamant invocă în apărarea sa că reclamanta-pârâtă l-a indus în eroare cu privire la calitatea sa de agent și intermediar de contracte de jucători profesioniști, astfel cum s-a arătat supra, reclamanta-pârâtă avea la momentul încheierii contractului calitatea de intermediar.
Totodată, potrivit conversațiilor de pe whatsapp, se constată că pârâtul-reclamant avea cunoștință de faptul că în cazul nerespectării clauzelor contractuale este obligat să o despăgubească pe reclamantă, astfel că rezultă în mod evident că acesta avea cunoştinţă la momentul încheierii contractului de elementele invocate de aceasta ca circumscriind eroarea în care pretinde că s-ar fi aflat. Prin urmare nu suntem nici măcar în prezenta unei erori pentru a deveni relevantă analiza caracterului provocat al acestei erori şi manoperele dolosive invocate de pârât.
Așadar, în prezenta cauză nu poate fi vorba de existența dolului ca viciu de consimțământ la încheierea contractului, întrucât în ceea ce privește elementul obiectiv (material) ce constă în utilizarea de mijloace viclene (manopere frauduloase, șiretenii), dolul nu poate fi reținut în condiţiile în care reclamanta-pârâtă nu a acţionat şi nu a profitat, la încheierea actului juridic de ignoranța sau de lipsa de experiență a pârâtului.
În aceste condiții, instanța apreciază că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada alterării consimțământului, prin dol, sarcina probei aparținându-i conform prevederilor art. 249 C. pr. civ şi respectiv ale art. 1214 alin. (4) C. civ. potrivit cărora persoana care solicită anularea actului juridic pe motivul că a avut consimțământul viciat prin dol trebuie să facă dovada acestuia.
În ceea ce privește caracterul ilicit al obiectului contractului, instanța are în vedere dispozițiile art. 1225 C. civ., potrivit căruia (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.
Pârâtul-reclamant invocă faptul că obiectul contractului are caracter ilicit din prisma faptului că reclamanta-pârâtă nu putea încheia un contract de intermediere ca agent al jucătorului fără a deține în mod legal această calitate. Acest aspect nu poate fi primit atâta vreme cât reclamanta-pârâtă a dovedit că avea calitatea de intermediar la momentul încheierii contractului.
Prin urmare, Tribunalul reține că acest contract de reprezentare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile acestui tip de contract, în sensul că reclamanta-pârâtă s-a obligat să îl pună pe pârât în legătură cu diferite cluburi de fotbal cu care acesta să încheie contracte, precum și să îl asiste/reprezinte la încheierea acestora, iar pârâtul-reclamant avea obligația de a nu purta negocieri pe cont propriu sau prin alți agenți și de a nu încheia un nou contract cu alte cluburi în absența reclamantei.
Având în vedere art. 5 din contractul încheiat între părți, raportat la faptul că reclamanta a arătat că pârâtul a efectuat transferul cu alte persoane decât reclamanta, aspect necontestat de pârâtul-reclamant fiind încălcată clauza de exclusivitate prevăzută în contract, astfel că acesta datorează reclamantei cu titlu de penalitate suma de 350.000 euro, astfel că, Tribunalul va admite cererea de chemare în judecată și pârâtul D.M. la plata către reclamanta A.I.P. a sumei de 350.000 euro cu titlu de penalitate în temeiul art. 5 din Contractul de reprezentare nr. 5/04.09.2016.
În ceea ce privește dobânda legală solicitată, instanța are în vedere dispozițiile art. 1535 C. civ., potrivit cărora (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Totodată, instanța are în vedere dispozițiile și dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 13/2011 (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.
Instanța reține că potrivit art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În acest sens, Tribunalul constată că pârâtul nu a fost pus în întârziere cu privire la achitarea sumei respective, drept pentru care devin incidente prevederile art. 1522 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată. Din dovada de înmânare prezentă la dosarul cauzei, fila 57 dosar fond, rezultă că cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată pârâtului, în mod legal, la data de 27.05.2021.
Prin urmare, tribunalul reţine ca cel mai devreme la data comunicării acţiunii se poate considera că pârâtul a primit solicitarea, respectiv la 27.05.2021, de la această dată urmând a fi datorate penalități.
În ceea ce priveşte cuantumul dobânzii, tribunalul arată că nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României este stabilit anual şi se modifică în timp astfel că nu se poate stabili un cuantum fix al acesteia având în vedere că s-a solicitat obligarea la plata de penalităţi până la momentul achitării debitului principal, moment care nu este cert la momentul analizei astfel încât nu se poate acorda cuantumul solicitat de reclamanta pârâtă.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Tribunalul reține sub un prim aspect că prin încheierea din data de 26.04.2022, instanța, față de aspectele puse în discuție și față de aspectul că pentru acel termen de judecată nu s-a împlinit obligația de a indica valoarea capătului I al cereri reconvenționale, a dispus disjungerea capătului 1 de cerere reconvențională, formarea unui nou dosar separat și suspendarea acestei cauze pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în sarcina părții care a formulat cerere reconvențională.
Astfel, prin capătul 2 de cerere reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat constatarea nulității clauzelor 2 alin. (1) lit. a și a clauzei 3 din contractul de reprezentare și prin capătul 3 de cerere reconvențională, pârâtul a solicitat repunerea părților în situația anterioară anulării contractului/clauzelor abuzive.
În ceea ce privește constatarea nulității clauzelor contractuale, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Interpretând dispoziţiile legale menţionate, instanţa reţine că pentru a se recunoaşte unei clauze inserate în contract caracter abuziv este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiţii: (1) sa nu fi fost negociata; (2) să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligaţiile părţilor.
Verificarea acestor condiţii poate fi realizata însă numai în cazul în care clauza criticata este inserata într-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator astfel cum aceste noţiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Nu se înscrie în categoria clauzelor abuzive în sensul acestui articol clauza inserata într-un contract de reprezentare prin care s-a instituit pentru clientul, jucător de fotbal, interdicția de semnare a unui alt contract de reprezentare sau convenție civilă de prestări servicii sportive, fără a fi prezent agentul sau fără a avea acordul scris al acestuia, având în vedere faptul că jucătorul nu poate fi considerat consumator în sensul art. 2 din Legea nr. 193/2000, deoarece acesta prestează o activitate liberală, contractul de reprezentare încheiat cu agentul fiind unul negociat.
Pârâtul-reclamant este un profesionist în ce privește activitatea de fotbal, astfel că acesta nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea modalităților concrete de impresariat practicate de agenții de jucători, pe de o parte și, de jucător de fotbal, pe de alta parte, împrejurare care exclude ideea de „clauza abuziva”, cu atât mai mult cu cât clauzele de exclusivitate sunt practicate pe scara largă în raporturile dintre jucătorii de fotbal și agenții de jucători.
În mod evident, contractul de reprezentare a fost negociat de părțile contractante, nefiind în niciun caz un contract „standard” sau „de adeziune”, asupra căruia pârâtul-reclamant să nu fi putut interveni. Toate clauzele inserate în acesta fiind negociate, pârâtul-reclamant nu poate pretinde acum că reclamanta-pârâtă nu a dat posibilitatea jucătorului de fotbal să influențeze natura și conținutul contractului.
Prin urmare, analizând în concret situaţia pârâtului în cadrul raportului juridic născut ca urmare a semnării contractului de reprezentare supus analizei, Tribunalul reţine că nu este îndeplinită în persoana acestuia condiţia prevăzută de lege, respectiv, de a avea calitatea de consumator în accepţiunea legii („orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale” – art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă reclamanta-pârâta A.I.R. , domiciliată în, ###### ######### ### ##, cu domiciliul procesual ales la, ## în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D.M. domiciliat in ############, ###### ## ######### ### #.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350000 euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând penalităţi contractuale şi precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume calculată de la 27.05.2021 (data comunicării acţiunii) şi până la achitarea efectivă a debitului.
Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant D.M. domiciliat în ############, ###### ## ######### ### #, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 26 Mai 2022.
Preşedinte, Grefier,
