Winning is important to me, but what brings me real joy is the experience of being fully engaged in whatever I’m doing.

– Phill Jackson

 

SABIN GHERDAN

Viața mea s-a identificat cu sportul. Chiar dacă părinții mei nu au fost sportivi de performanță au considerat mereu că sportul înseamnă sănătate. Le sunt recunoscător că de mic m-au îndrumat spre sport. La început am cochetat 2 ani cu fotbalul, pentru ca mai apoi să ajung să practic baschetul de performanță. Au fost 12 ani frumoși în care baschetul a fost pe primul loc, 12 ani în care am reprezentat naționala României la nivel de juniori și am câștigat campionate naționale alături de echipa de club din orașul natal, Oradea.

În lumea sportului se obișnuiește să se spună că sportivii mor de două ori. Prima oară când li se încheie cariera sportivă, iar mai apoi când părăsesc această lume. În 2012 am părăsit terenul de baschet și am luat loc în băncile Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Am absolvit în anul 2016 cu lucrarea de licență “Răspunderea în dreptul sportului” la materia Drept Civil – Obligații coordonată de către Prof. univ. dr. Ionuț Popa.

Tot în anul 2016 am obținut licența de impresariat sportiv din partea Federației Internaționale de Baschet (FIBA), licență ce o dețin și în prezent.

În anul 2018 am susținut examenul de primire în profesia de avocat și am devenit membru al Baroului Cluj. În paralel am continuat dezvoltarea profesională, iar în 2021 am absolvit programul de master “Arbitraj Internațional” din cadrul Facultății de Drept a Universității din București cu lucrarea de disertație “The effects of the arbitral awards in relation to third parties referred to as sporting successors” la materia Arbitraj în Drept Sportiv, coordonată de către Dr. Mădălina Diaconu, av.

De asemenea, am publicat diferite articole juridice pe marginea dreptului sportiv precum “Efectele contractului de activitate sportivă în perioada stării de urgență”, “Arbitrajul internațional în dreptul sportului. Principii directoare ale Tribunalului de Arbitraj Baschetbalistic în soluționarea diferendelor juridice cauzate de pandemia COVID-19”, sau “Non-Legal Standards. Amiable Compositeur and Ex Aequo et Bono”

Ca urmare a întregii experiențe acumulate în domeniul sportiv, pasul firesc a fost înființarea unei societăți de avocatură specializată în drept sportiv – Gherdan și Asociații Sports Laywers – ce a luat ființă la începutul anului 2021.

Deși nu îmi place să recunosc sunt un adept al perfecționalismului, iar perseverența este un atribut ce mă însoțește în tot ceea ce îmi propun. Din perspectiva mea, orice provocare juridică își găsește corespondența într-o soluție, iar sintagma “nu se poate” nu se regăsește în universul meu – fie vom găsi o cale, fie vom construi una.


Echipa noastră
Ioan Vlad - Gherdan Associates avatar

Ioan Vlad

Avocat Partner

Raul Celmare

Avocat colaborator

Călina Tejan

Avocat Colaborator
EXPERTIZĂ

Expertiza noastră cuprinde o arie vastă a dreptului sportiv, de la asistarea clienților în cadrul înființării unei structuri sportive și până la reprezentarea în fața celei mai înalte curți de arbitraj sportiv.

AFLĂ CUM TE PUTEM AJUTA

Echipa noastră de avocați este pregătită să vă asiste în problemele pe care le întâmpinați. Ne puteți contacta pe mail sau în cazuri urgente la telefon.

CELE MAI RECENTE ȘTIRI

Societatea noastră de avocatură specializată în dreptul sportului Gherdan și Asociații, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Oana…

dreptul sportului

În luna februarie a anului 2024, Judecătoria Cluj-Napoca s-a pronunțat definitiv într-o speță ce a vizat un litigiu de dreptul…

Basketball Arbitral Tribunal cu sediul în Geneva, Elveția, a anunțat printr-un comunicat oficial că a implementat în cadrul regulilor sale…